Într-o lume în care tehnologia evoluează rapid, deșeurile electronice se acumulează într-un ritm alarmant. Green Challenge vine cu o soluție practică, educativă și cu impact real: implicarea elevilor, profesorilor și comunităților școlare într-o competiție interactivă de colectare a deșeurilor electrice și electronice (DEEE).

De ce Green Challenge?

România se confruntă cu un deficit major în ceea ce privește educația ecologică și gestionarea responsabilă a deșeurilor. Cu doar 1% dintre români care donează pentru reutilizare și 8,4% care știu cum să elimine corect deșeurile, este clar că e nevoie de intervenții eficiente și susținute. În plus, cu o rată de colectare DEEE de aproximativ 30%, mult sub ținta UE de 65%, România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la acest capitol.

Green Challenge nu este doar o campanie de reciclare – este o inițiativă educațională profundă, care aduce în prim-plan elevii ca agenți ai schimbării. Începând din 2024, peste 2.000 de elevi din 10 școli au colectat peste 12 tone de deșeuri electronice, devenind parte activă dintr-o mișcare verde.

Deșeurile colectate ajung în atelierul educlick al organizației Ateliere Fără Frontiere, colector autorizat de DEEE. Aici, ele sunt recondiționate pentru a fi reutilizate sau, atunci când nu mai pot fi recuperate, sunt dezmembrate pe fracții de reciclare. Astfel, ceea ce ar fi ajuns la groapa de gunoi capătă o a doua viață.

Educație prin acțiune

Green Challenge oferă școlilor sprijin logistic și materiale educaționale, pentru ca sustenabilitatea să fie nu doar discutată, ci și pusă în practică. Până acum, 60 de cadre didactice au fost instruite și integrează teme legate de economie circulară, protecția mediului și acțiune climatică în activitățile zilnice cu elevii. 

Succesul Green Challenge se bazează pe implicarea întregii structuri școlare. Profesorii ghidează și motivează elevii, directorii oferă suport logistic, iar elevii sunt actorii principali: colectează deșeuri, participă la sesiuni educaționale și promovează sustenabilitatea în rândul colegilor și în comunitățile lor.

În următorii 3 ani, ne propunem ca peste 6.000 de elevi să participe la Green Challenge, contribuind la reducerea emisiilor de CO₂ și la construirea unei generații conștiente de importanța protejării mediului.

Proiectul își propune să promoveze principiile economiei circulare și să transforme școlile în nuclee de acțiune ecologică responsabilă.

Împreună cu Concentrix Romania, Think Human Foundation și Ayvens, construim o generație care valorizează resursele și contribuie activ la protejarea planetei.
 
Proiectul este parte din European Climate Pact.