
Oamenii pe care îi angajăm în atelierele noastre de integrare socio-profesională au nevoie să intre în contact cu angajatori din diverse companii, să înțeleagă domeniile multiple de activitate, pentru ca ulterior să decidă unde își vor găsi un loc de muncă în viitor Pentru că provin din medii vulnerabile, ei au nevoie să își dezvolte încredere în abilitățile lor pentru a se integra mai ușor pe piața convențională a muncii. De aceea, prin proiectul “Vreau să Muncesc”, le oferim oportunitatea de a face vizite exploratorii pentru a vedea la fața locului ce presupune munca în diverse companii. Astfel, creăm o legătură între ei și potențiali angajatori.
Acestor oameni le oferim șansa să fie văzuți și înțeleși, pentru a continua pe propriul drum.
Prima vizită pe care am organizat-o alături de colegii din atelierele noastre de integrare socio-profesională a avut loc la Tipografia Real. Administratorul tipografiei a prezentat câteva informații utile despre companie și prezența acesteia pe piața muncii din România. A prezentat modul de lucru, beneficiile de a lucra în tipografie, nivelul de salarizare, tipul și complexitatea sarcinilor pentru diferite activități, cu accent pe posturile unde experiența anterioara de lucru nu este obligatorie. Au fost explicate în detaliu cerințele tehnice ale fiecărei linii de producție, precum și programul de lucru. Îndatoririle postului au fost subliniate, precum și necesitatea de a acorda atenție în îndeplinirea sarcinilor.
Colegele din programul nostru au fost foarte receptive și au adresat diverse întrebări. La sfârșit, le-au fost arătate mai multe produse finite ale tipografiei, pentru a înțelege de la început până la sfârșit procesul de producție, din perspectiva unei posibile angajări într-un astfel de loc de muncă.
Cea de a doua vizită s-a concentrat pe industria hotelieră. unde au fost prezentate informații generale despre standardele domeniului ospitalității pentru hotelurile de patru stele. Cele patru colege din programul nostru de integrare socio-profesională au avut o discuție interactivă cu un reprezentant al hotelului despre modul de acoperire al activităților și programul de lucru pentru fiecare post prezentat, dar și despre cerințele fiecăruia și avantaje salariale.
Colegele noastre au putut observa sarcinile pe care un lucrător le are de îndeplinit la bucătărie, la spălătorie-curățătorie și în camere. Colegele noastre au avut șansa astfel să înțeleagă în mod concret cum se desfășoară și ce presupun aceste activități din perspectiva unei posibile angajări în cadrul hotelului.
În cea de a treia vizită am plecat cu șase colegi la Meli Melo Fashion, unde un reprezentant a vorbit în special despre activitățile din depozit și modalitățile de îndeplinire a atribuțiilor specifice procesului de recepție marfă, sortare și organizare, în vederea distribuirii produselor deco și fashion în rețeaua de magazine națională, internațională, sau către parteneri. Acesta a precizat că experiența de lucru nu este necesară, la fel și școlarizarea. Însă a punctat faptul că este nevoie ca accentul să fie pus pe atenție pentru a distribui corect produsele în rețeaua de magazine. Colegii noștri au fost informați că Meli Melo este un angajator care oferă seriozitate, beneficii extra salariale, dar și stabilitate. Colegii au fost receptivi și au pus mai multe întrebări despre perioada de acomodare, precum și despre beneficiile oferite de companie cu diverse ocazii.
Vizitele ne-au adus la ICME ECAB, unde un reprezentant a expus câteva date despre companie și prezența acesteia pe piața internațională și locală. Vizita a continuat într-unul dintre departamentele de producție ale companiei, unde un reprezentant a descris și arătat întreg procesul de transformare a materiei prime în cabluri cu diverse întrebuințări ulterioare.
Prin această vizită, cei 6 colegi din programul de integrare au putut cunoaște activitățile dintr-un departament de producție cabluri, unde experiența anterioară de lucru nu este necesară și nu există un criteriu obligatoriu referitor la școlarizare.
Atribuțiile postului de operator au fost detaliate: cerințele, standardele, rolul angajatului în cadrul companiei.
De asemenea, colegii au primit informații detaliate despre organizarea muncii, programul de lucru, nivelul de salarizare, beneficii și bonusuri.
Ultima vizită ne-a adus la Europharm Holding SA, unde directorul depozitului central ne-a povestit mai multe despre postul de picker, despre cerințele și îndatoririle postului, despre programul de lucru și pachetul de beneficii.
Colegii din atelierele noastre au putut vedea în mod concret în ce constau activitățile și care sunt cerințele pentru a lucra într-un depozit de produse farmaceutice. Li s-au oferit detalii despre program, respectiv ce presupune lucrul în ture, precum și salariul și beneficiile extra salariale.
Proiectul „Vreau să muncesc” este derulat de Asociația Ateliere Fără Frontiere și finanțat prin apelul Conectare.Dezvoltare.Acces, dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Enel România.