Romania este a doua cea mai saraca tara din UE, unde inegalitatea ridicata a veniturilor persista iar decalajul educational intre zonele urbane si rurale devine tot mai mare.  Dupa cum coalitia europeana „Digital Skills and Jobs“ subliniaza, competentele digitale vor fi in curand obligatorii pentru aproape toate locurile de munca in timp ce analfabetismul digital a devenit deja un dezavantaj determinant. 

Ca raspuns la acesta nevoie, Ateliere Fara Frontiere a ajutat incepand cu anul 2008 scolile si organizatiile nonprofit care actioneaza in comunitatile dezavantajate prin donarea a peste 10.000 de calculatoare, reconditionate in atelierul nostru de insertie din București, cu sprijinul ECOTIC, singura organizatie a producatorilor si importatorilor de echipamente electrice si electronice (EEE) din Romania, care finanteaza activitatea de reutilizare. 

Pe 03 aprilie, Ateliere Fara Frontiere a lansat o noua editie a programului sau de solidaritate digitala, Educlick 1/2017. Pana pe 30 aprilie institutiile de invatamant si ONG-urile din Romania au depus 245 de proiecte prin care folosesc echipamentele IT in sprijinul accesului egal la educatie si reducerii decalajul digital si educational din Romania. 

In data de 09 mai 2017 rezultatele juriului au fost dezvaluite. Descoperiti lista laureatilor care vor primi 500 de calculatoare plug-and-play cu software si garantie aici. 

Va mai puteti implica pana pe 15 mai: 

  • pentru persoane fizice: donati intre 10 si 600 de dolari, printr-o campanie de crowdfunding pe platforma GlobalGiving (in limba engleza) 
  • pentru companii: puteti co-finanta cu o sponsorizare intre 1.000 si 10.000 de lei dotarea cu calculatoare a unuia sau mai multor proiecte de educatie si incluziune inscrise in Educlick 1/2017. Veti gasi toate detaliile aici. 

Stiati ca Ateliere Fara Frontiere a reconditionat si donat catre 2.000 de scoli si ONG-uri din toata tara peste 10.000 de calculatoare complete de care au beneficiat peste 300.000 de copii si tineri defavorizati? 

Prin reutilizarea acestor 10.000 de calculatoare am evitat 1.440.000 kg de emisii de CO2, echivalentul a 73.156.500 de copaci care absorb aceste emisii? 

Participa alaturi de noi in perioda 5 aprilie -15 mai 2017 la acest proiect integrat de economie sociala si circulara! 

Impreuna putem oferi un viitor mai bun copiilor si tinerilor din comunitatile defavorizate ale Romaniei! 

Despre Ateliere Fara Frontiere si programul de solidaritate digitala Educlick 

Ateliere Fara Frontiere (AFF) este o asociatie romana, creata in 2008, avand ca scop insertia sociala, profesionala si civica a persoanelor aflate in mare dificultate. Misiunea asociatiei este lupta impotriva excluziunii, protejarea mediului si solidaritatea pentru proiecte de educatie si dezvoltare locala. 

Ateliere Fara Frontiere este operator cu autorizatie de mediu pentru colectarea deseurilor de echipamente electrice si electronice pe care le reconditioneaza pentru reutilizare sau le dezmembreaza pentru reciclare. Proiectul Educlick 1/2017 face parte din programul national de solidaritate digitala Educlick al Ateliere Fara Fontiere prin care peste 10.000 de calculatoare au fost donate catre 2.000 institutii educationale si organizatii nonprofit din 2009 pana in prezent, 300.000 de copii si tineri defavorizati beneficiind, marea majoritate fiind copii din grupuri tinta dezavantajate. 

Despre ECOTIC: 

ECOTIC este o organizatie colectiva nonprofit care gestioneaza deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE) in numele a peste 600 de producatori si importatori afiliati. ECOTIC asigura si supervizeaza intregul proces de preluare, transport, dezmembrare si reciclare astfel incat, la final, DEEE sa nu mai reprezinte un pericol. Peste 93.000 tone DEEE au fost gestionate in sistemul ECOTIC, in cei 10 ani de activitate. Consultanta prompta si specializata oferita producatorilor de echipamente electrice, baterii si acumulatori este un element definitoriu al ECOTIC. Mai multe detalii gasiti pe www.ecotic.ro, pe pagina de Facebook, precum și pe pagina LinkedIn dedicate Organizatiei ECOTIC. 

Parteneri Media:

Agora, Business Review, Club IT&C, CSR Media, Ecologic, Lepetitjournal.com, Romania Pozitiva 

Parteneri Network:

ApdeTIC, ARIES, BRCC, BEROBA, CCIFER, CCE-R 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *