Știm cât de importantă este munca în echipă și pentru că ne dorim să lucrăm cât mai bine unii cu ceilalți, întregim, o dată pe lună, toată echipa Ateliere Fără Frontiere într-un cadru cald și deschis, în care participanții programului de sprijin socio-profesional să se simtă suficient de în siguranță cât să își împărtășească poveștile. 

Astfel, clădim împreună, pas cu pas, stima de sine a acestora, bazându-ne pe încredere reciprocă, într-un spațiu sigur, în care nu există răspunsuri greșite. Am participat cu toții la activități recreative, uneori în aer liber, alteori la sediul Ateliere Fără Frontiere, însă în afara contextului de muncă. Astfel ne-am cunoscut mai bine unii pe ceilalți și am sudat echipele de lucru! 

Datorită sprijinului financiar al partenerilor noștri Citibank, reușim să organizăm aceste activități care ne aduc mai aproape, ne oferă oportunitatea de a cunoaște abilitățile mai puțin vizibile ale colegilor noștri, de a împărtăși propriile povești și de a învăța constant unii de la ceilalți. O echipă bine sudată, aduce după sine o treabă bine făcută și un mediu de lucru prietenos! 

Anul acesta, am organizat 2 sesiuni de jocuri de cunoaștere, unde am învățat să ne ascultăm, să avem răbdare și să empatizăm față de colegii noștri. Au fost momentele ideale în care oamenii au rezonat unii cu ceilalți și astfel am realizat că nu suntem singuri, că suntem un întreg, și împreună reușim să continuăm misiunea asociației. 

Ne-am demonstrat grija unii față de colegi și în seara de Secret Santa, unde  am celebrat apropierea Crăciunului luând masa ca în familie și bucurându-ne de darurile primite. Astfel, ne-am apropiat unii de ceilalți și am creat o atmosferă caldă în prag de sărbători.  

Toate aceste activități sunt importante, deoarece există membri ai programului care nu au mai avut până acum un loc de muncă, astfel lucrul în echipă și un mod de socializare benefic pot fi comportamente străine pentru ei. 

Creștem, evoluăm și ne dezvoltăm, pentru o șansă la un viitor mai bun!