„Anul acesta predau la clasa a IV-a și până acum nu am avut niciodată calculatoare în școală. Calculatoarele donate de educlick au fost distribuite în clase și ajută foarte mult la realizarea activităților școlare și la accesul la impresionante surse de informare datorită numărului mare de site-uri web existente, biblioteci virtuale sau muzee online pe care elevii le pot acum explora” – Leică Cristiana, profesor pentru învățământul primar la Școala de Beton Primară, unitate laureată a proiectului Dăm Click pe România în 2021. 

Dăm Click pe România este un proiect al asociației Ateliere Fără Frontiere prin care 4.000 de calculatoare recondiționate vor fi donate în 2022 către instituțiile educaționale care au nevoie de astfel de dispozitive pentru a desfășura cursurile în mod normal.  

Școlile, liceele sau grădinițele care doresc să participe la proiect se pot înscrie până pe la 14 aprilie, ora 23:59, prin formularul de aplicare disponibil aici. 

Înscrierea este deschisă și asociațiilor non-profit sau instituțiilor sociale care propun soluții în ceea ce privește educația digitală pentru tinerii aflați în zone marginalizate ale țării, precum și organizațiilor ce sprijină în această perioadă persoanele refugiate care vin din Ucraina ca urmare a conflictului militar din regiune. 

Completarea formularului de aplicație este foarte simplă: pe lângă datele de contact ale școlii și ale persoanei care completează formularul, participanții trebuie să menționeze câteva aspecte generale despre implementarea proiectului, precum beneficiarii care vor folosi calculatoare, locul și activitățile la care echipamentele vor fi utilizate.  

Înscrierea are loc până pe 14 aprilie, ora 23:59, iar câștigătorii vor fi anunțați începând cu data de 2 mai, după ce toate proiectele înscrise vor trece printr-o etapă de jurizare. Lista finală a laureaților va fi publicată pe site-ul educlick.ro. Școlile care nu se vor afla pe lista finală a laureaților vor avea, totuși, șansa de a fi selectate în alte programe de donații de calculatoare ale asociației Ateliere Fără Frontiere. 

Regulamentul concursului poate fi consultat aici. 

Dăm Click pe România vine în sprijinul școlilor și copiilor din zone rurale sau urbane marginalizate pentru care tranziția digitală accelerată în ultimii ani de contextul crizei sanitare a scos la suprafață un adevăr pe care datele statistice îl subliniau de mult timp:  lipsa de infrastructură digitală din școlii, care inevitabil duce la copii care nu dețin abilități de bază în folosirea calculatorului. Pentru a se adapta la noile cerințe ale pieței muncii, acești elevi au nevoie de dispozitive, acasă sau la școală, de pe care să învețe aplicații și platforme care astăzi sunt necesare pentru a avea o șansă egală la o viață decentă.  

Proiectul Dăm Click pe România se află la a treia ediție desfășurată împreună cu OMV Petrom și Kaufland România, cei doi parteneri strategici ai asociației Ateliere Fără Frontiere și atelierului educlick în lupta pentru digitalizarea educației. În cei 14 de activitate, asociația și partenerii săi au donat peste 22.000 de calculatoare către mai bine de 2.000 de școli din România, ajungând astfel la peste 500.000 de elevi și profesori beneficiari.  

Calculatoarele donate prin Dăm Click pe România fac parte din procesul de economie circulară al Ateliere Fără Frontiere, prin care asociația obține echipamentele IT uzate în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații, cu scopul de a fi recondiționate de către angajații aflați în programul de inserție socio-profesională, cu scopul final de a fi donate către școlile din zone vulnerabile ale țării.  

March 24, 2022 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *