În 2022, prin programul Dăm Click pe România, educlick, împreună cu partenerii strategici de la Kaufland România și OMV Petrom, a dotat cu 4.000 de calculatoare recondiționate 258 din instituțiile de învățământ deficitare la acest capitol.
Calculatoarele au fost dedicate cu precădere laboratoarelor de informatică din școlile din mediile defavorizate, acolo unde acestea nu au mai primit investiții în tehnologie de foarte mulți ani. Mai concret, Dăm Click pe România a ajuns la 50.000 de copii din toate județele țării, pentru care acomodarea cu noțiunile digitale de bază a devenit mult mai facilă.
În total, au fost colectate 118.000 de piese pentru echipamente de deșeuri electrice și electronice, din care au fost recondiționate 13,5%. Mai mult, datorită acestui program, 584.064 kg de emisii de CO2 au fost evitate.
„AFF recondiționează 13,5% din tot ceea ce colectează, cu impact pozitiv atât asupra mediului dar și în educația digitală. Ne dorim să lansăm un nou program adresat unităților de învățământ și ONG-urilor care au nevoie de calculatoare. În acest scop, facem un apel către toate companiile să se implice în activități de CSR și să dezvolte proiecte pentru a ajuta la digitalizarea educației. Avem nevoie în continuare de DEEE-uri, în special de echipamente IT, pe care companiile, dar și persoanele fizice să ni le predea gratuit”, declară Damien Thiery, Director General Ateliere Fără Frontiere.
Totodată, în 2022, prin programul de integrare pe piața muncii inițiat de AFF, 27 de persoane vulnerabile au fost angajate în atelierul educlick al asociației pentru colectarea, dezmembrarea și recondiționarea DEEE, dintre care 9 au fost persoane refugiate din Ucraina.
Calculatoarele donate prin Dăm Click pe România fac parte din procesul de economie circulară al Ateliere Fără Frontiere, prin care asociația preia echipamentele IT uzate și alte DEEE în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații, cu scopul de a fi recondiționate de către angajații aflați în programul de inserție socio-profesională, cu scopul final de a fi donate către școlile din zone vulnerabile din țară.
Școlile care își doresc să participe la următoarea ediție Dăm Click pe România, se pot înscrie pe lista de așteptare pe site-ul educlick: https://www.educlick.ro/vrei-un-calculator
Companiile care vor să susțină Asociația în acest demers pot preda echipamentele IT pe care nu le mai folosesc printr-un mesaj la adresa: colectare@atelierefarafrontiere.ro
Despre Ateliere Fără Frontiere:
Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF) este o organizație non-profit, înființată în 2008 pentru integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile. Ca să își îndeplinească misiunea, AFF a creat trei întreprinderi sociale de inserție prin activitatea economică – educlick, remesh și ferma bio&co, în care oferă servicii personalizate de acompaniere socială și pedagogică pentru formarea de competențe persoanelor care cumulează multiple dificultăți la angajare (șomaj de lungă durată, adicții, dizabilități, abandon școlar, violență domestică, trafic de persoane, probațiune, pedepse privative de libertate, lipsă locuință etc).