Santiere de solidaritate

Santiere de solidaritate

In spiritul solidaritatii si pentru a dezvolta initiativa la voluntariat, una dintre activitatile de care suntem cei mai mandri la Ateliere Fara Frontiere, cu bucurie, organizam an de an santiere de solidaritate. Aceste santiere sunt o oportunitate pentru noi sa incurajam implicarea civica atat a angajatilor nostri din insertie, cat si al altor voluntari locali si din organizatii partenere.

In cadrul santierelor de solidaritate ne luam misiunea de a reabilita si dota institutiile si scolile care au nevoie de acest sprijin pentru tinerii defavorizati care le sunt beneficiari. Astfel, incercam sa le oferim o sansa in plus acestor tineri ca ei sa nu ramana sau sa devina parte din sistemul social si ulterior sa se integreze atat social cat si profesional. Ca obiectiv secundar, santierele ajuta si la schimbarea opiniei publice in privinta marginalizarii sociale, implicarii civice si voluntariatului.

Acest gen de proiecte permit persoanelor in dificultate din atelierul de insertiune nu numai sa constientizeze sensul si finalitatea muncii lor, dar si a propriei valori, sa capete incredere in competentele lor si sa realizeze ca solidaritatea nu este doar un concept, ci si un mijloc prin care ei pot sa ajute cu posibilitatile lor pe altii.

O alta latura importanta a proiectelor o constituia urmarirea si evaluarea muncii si implicarii personale, capacitatea de a lucra in echipa, respectarea si incadrarea in programul de lucru stabilit, aceste aspecte fiind importante ulterior la recrutarea in atelierul de insertie al asociatiei.

Ateliere Fara Frontiere si-a inceput activitatea in Romania in anul 2007 cu un proiect “Santier de Solidaritate Internationala” in Sibiu. Obiectivul acestui proiect, a constat in construirea unei platforme sportive, a unui spatiu de joaca pentru beneficiarii Fundatiei “ Un copil o speranta”.

Rezultatul si bucuria au fost pe masura, asa ca ulterior a devenit unul din proiectele cele mai importante ale asociatiei dupa infiintare.

Implementarea unui astfel de “santier” a fost posibila prin mobilizarea a aproximativ 30 de voluntari romani dar si francezi,marocani, bulgari de la asociatii partenere, intr-un interval de 3 saptamani, timp in care voluntarii ies din contextul cotidian mai putin placut, si au ocazia de a contribui la crearea unor spatii de joaca, platforme sportive, dotarea unor sali cu echipament informatic, sportiv, didactic, care au ca obiectiv dezvoltarea comunicarii, educatiei, socializarii, integrarii copiilor si tinerilor din medii slab dezvoltate economic si/intelectual. Aceste echipamente sunt reconditionate de catre aceiasi voluntari in cadrul Atelierelor de insertie din Bucuresti si Paris.

Din anul 2007 si pana in prezent au fost realizate 8 astfel de „santiere de solidaritate” in: Sibiu, Zalau, Giurgita (Craiova), Valcelele (Calarasi), Arad, 2 Mai (Constanta), Campina (Prahova) si Targu Jiu si au beneficiat peste 3000 de copii si tineri.